Guvernul Republicii Moldova | Ministerul Justiției

Departamentul Instituțiilor Penitenciare

A A A

Un nou teren exterior de minifotbal – inaugurat la Penitenciarul nr.4-Cricova

Published on: Thu, 10/05/2017 - 15:33

Deținuții fotbaliști ai Penitenciarului nr.4-Cricova au jucat astăzi, 5 octombrie 2017, un meci amical cu echipa de fotbalişti a Mitropoliei Chişinăului şi Întregii Moldove pe un nou teren exterior de minifotbal.

 

La inaugurarea oficială a terenului au fost prezenți: Prea Sfinţitul Ioan, Vicar Mitropolitan, directorul complexului sportiv „Futsal Arena FMF”, Constantin Scripnic, delegatul Federației Moldovbenești de Fotbal, Victor Botezatu, directorul adjunct al Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Serghei Demcenco și alți angajați ai DIP.

 

În discursul său, directorul adjunct al DIP, Serghei Demcenco, a mulţumit partenerilor pentru colaborare şi sprijinul oferit în realizarea multor activităţi cultural-sportive în sistemul penitenciar, precum și pentru amenajarea acestui teren modern de minifotbal, unde persoanele private de libertate își vor putea petrece timpul într-un mod sănătos.

 

De asemenea, Prea Sfinţitul Ioan, însoțit de un sobor de preoți capelani, a binecuvântat participanţii în activitatea sportivă, stropindu-i cu apă sfințită.

 

Reprizele meciurilor s-au derulat cu multă dispoziţie, fotbaliştii fiind foarte energici pe terenul de fotbal. Nu e prima experiență pentru echipa de fotbaliști ai Penitenciarului nr.4-Cricova de a juca cu reprezentanții Mitropoliei, întrucât anul trecut a fost învingătorea turneului regional la minifotbal.

 

La finele meciului, participanții au fost menţionaţi cu cadouri din partea oaspeților, iar cel mai de preț rămâne a fi noul teren amenajat cu gazon, conform celor mai moderne tendințe.

 

Menţionăm că, evenimentul a fost organizat de Departamentul Instituţiilor Penitenciare în colaborare cu Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove şi Federaţia Moldovenească de Fotbal şi urmăreşte asigurarea procesului de resocializare a deţinuţilor prin prisma activităţilor sportive, promovarea modului sănătos de viaţă al persoanelor aflate în detenţie, precum şi dezvoltarea noilor relaţii de prietenie între instituţii.

 

Secţia relaţii publice şi mass-media

Tel.: 022 409-768

e-mail: presa@penitenciar.gov.md

web: www.penitenciar.gov.md

 

 

 

 

Știri

14/05/2018 | Stiri

SINTEZA SĂPTĂMÂNII ÎN SISTEMUL PENITENCIAR (07-13.05.2018)

În perioada săptămânii trecute, în penitenciare a fost înregistrat un număr de 7412 persoane, 58 deținuți au fost eliberați și 70 persoane au fost reținute și plasate în izolatoarele de urmarire...Read more
11/05/2018 | Stiri

18 ofițeri au depus Jurământul la Centrul Instructiv

Astăzi, 11 mai curent, ofițerii aflați la pregătirea inițială în cadrul Centrului Instructiv al Departamentului Instituțiilor Penitenciare au depus jurământul, susținînd cu succes examenele de...Read more
10/05/2018 | Stiri

COMUNICAT DE INFORMARE

Ieri, la Penitenciarul nr.18-Brănești a decedat un deținut în vârtsă de 63 ani, fără semne de violență. În cursul zilei, bărbatul s-a adresat medicului de gardă cu proleme de sănătate, fiindu-i...Read more
10/05/2018 | Stiri

Studenții de la Universitatea din Bălți în ospeție la DIP

Directorul interimar al DIP, Aureliu Suhan, s-a întâlnit astăzi în cadrul unui Off-line cu studenții facultății de psihologie din cadrul Universității de Stat „Alecu Ruso” din Bălți. Evenimentul s-a...Read more
10/05/2018 | Stiri

Cum a fost sărbătorită „Ziua Europei” în penitenciare

Deținuții din penitenciare au sărbătorit diversificat „Ziua Europei”, arătând că și ei sunt interesați de viitorul țării. În acest fel, deținutele din Penitenciarul nr.7-Rusca au organizat un flash-...Read more