Guvernul Republicii Moldova | Ministerul Justiției

Departamentul Instituțiilor Penitenciare

A A A

Comunitatea terapeutică din Penitenciarul nr.9-Pruncul a fost deschisă

Published on: Wed, 11/29/2017 - 18:16

Astăzi, 29 noiembrie 2017, în Penitenciarul nr.9-Pruncul, în premieră pentru sistemul penitenciar autohton a fost deschisă comunitatea terapeutică care va găzdui 25 de beneficiari, foști consumatori de droguri. Timp de 2 ani acest grup trebuie să joace rolul de grup de referinţă pro-social, comunitatea fiind un spaţiu de siguranţă în care personalul, având la bază o strategie şi principii de lucru specifice, lucrează împreună cu deţinuţii în scopul schimbării lor comportamentale și tratamentului adicţiei.

 

Proiectul a fost elaborat în comun cu experţii norvegienii şi reprezentanţii Pompidou Grup al CE pe parcursul anului 2014, și face parte din proiectul Regional ”Răspunsurile Justiției Penale pentru consumul de stupefiante de către Deținuții dependenți” Parteneriatul Estic CE / UE 2015.

 

La tăierea panglicii roșii și la vizitarea comunității au fost prezenți: Secretarul General de Stat,  Anatolie Munteanu, directorul adjunct al DIP, Anatolie Falca, Secretarul adjunct al Pompidou Group, Thomas Kattau, directorul clinic al Phoenix Haga, Norvegia, Rune Hafstad, reprezentanți ai Asociației obștești „Inițiativa Pozitivă”, oaspeți din Ucraina, România, Armenia și angajați ai sistemului penitenciar.

 

Consider că penitenciarele trebuie să ofere posibilitatea de corectare a comportamentului asociat riscului înalt de consum a drogurilor, prin implementarea pachetului comprehensiv de servicii prevăzute în recomandările internaţionale. Aplicarea acestor măsuri, fac instituţiile penitenciare mai sigure nu numai pentru deţinuţi, dar şi pentru personalul penitenciar și întreaga comunitate”, a menționat în cadrul evenimentului Secretarul General de Stat, Anatolie Munteanu.

 

Secretarul adjunct al Pompidou Group, Thomas Kattau, a mai adăugat că „Republica Moldova a fost recunoscută drept un exemplu de bune practici în implementarea Programelor de Reducere a Riscurilor şi a Programului de substituţie cu metadonă, atât în Europa de Est cât și de Vest. Totodată, dedicația instituțiilor guvernamantale și a personalului implicat în acest proiect reprezintă o dovadă în plus și un bun semn că va fi implementat cu succes, constituind un model elocvent de aplicare a drepturilor omului”.

 

În aceeași zi a avut loc deschidera Conferinței internaționale cu genericul „Abordări de reabilitare a deținuților dependenți de droguri”, în cadrul căreia au participat reprezentanți ai Consiliului Europei, parteneri locali și internaționali, precum și angajați ai sistemului penitenciar.

 

În cadrul Conferinței au fost abordate subiecte precum: Politica drogurilor în penitenciarele din Republica Moldova, Cooperarea RM în domeniul comunităților terapeutice, precum și experiența altor state în domeniul reducerii riscurilor și drogurilor în instituțiile penitenciare.

 

Participanții au amintit faptul că, discuţiile despre crearea unei Comunități Terapeutice  au demarat în  luna februarie 2013, în cadrul Conferinţei internaţionale „Sănătatea Mintală şi Adicţia în penitenciare” din Bucureşti, în cadrul căreia a fost vizitată Comunitatea Terapeutică din Penitenciarul Jilava.

 

Menționăm că, Comunitatea Terapeutică pentru condamnaţii dependenţi de droguri, este o metodă inovativă în sistemul penitenciar moldovenesc, ce va consolida pachetul comprehensiv de servicii pentru această categorie de condamnaţi şi va oferi acestora siguranţa de a nu interacţiona cu factori negativi ce pot condiţiona consumul de droguri.

 

 

Secția relații publice și mass-media

Tel.: 022 409-768

e-mail:presa@penitenciar.gov.md

 

web: www.penitenciar.gov.md

Știri

14/05/2018 | Stiri

SINTEZA SĂPTĂMÂNII ÎN SISTEMUL PENITENCIAR (07-13.05.2018)

În perioada săptămânii trecute, în penitenciare a fost înregistrat un număr de 7412 persoane, 58 deținuți au fost eliberați și 70 persoane au fost reținute și plasate în izolatoarele de urmarire...Read more
11/05/2018 | Stiri

18 ofițeri au depus Jurământul la Centrul Instructiv

Astăzi, 11 mai curent, ofițerii aflați la pregătirea inițială în cadrul Centrului Instructiv al Departamentului Instituțiilor Penitenciare au depus jurământul, susținînd cu succes examenele de...Read more
10/05/2018 | Stiri

COMUNICAT DE INFORMARE

Ieri, la Penitenciarul nr.18-Brănești a decedat un deținut în vârtsă de 63 ani, fără semne de violență. În cursul zilei, bărbatul s-a adresat medicului de gardă cu proleme de sănătate, fiindu-i...Read more
10/05/2018 | Stiri

Studenții de la Universitatea din Bălți în ospeție la DIP

Directorul interimar al DIP, Aureliu Suhan, s-a întâlnit astăzi în cadrul unui Off-line cu studenții facultății de psihologie din cadrul Universității de Stat „Alecu Ruso” din Bălți. Evenimentul s-a...Read more
10/05/2018 | Stiri

Cum a fost sărbătorită „Ziua Europei” în penitenciare

Deținuții din penitenciare au sărbătorit diversificat „Ziua Europei”, arătând că și ei sunt interesați de viitorul țării. În acest fel, deținutele din Penitenciarul nr.7-Rusca au organizat un flash-...Read more