Persoanele private de libertate din mai multe penitenciare din țară au marcat recent Ziua Internațională a Tineretului.
Angajații secției reintegrare socială a instituțiilor penitenciare au organizat și desfășurat un program amplu de acțiuni și evenimente, dedicate tinerilor deținuți, aducând un mesaj de felicitare cu această ocazie, remarcând prezența activă, entuziasmul față de viitorul și potențialul creator al tinerilor.
Persoanele din custodia penitenciarelor au participat la diverse activități socio-educative, seminare, ore informative și discuții privind problemele întâlnite în prezent de către tinerii care se află în detenție, căile de soluționare a dificultăților pe perioada executării pedepsei.
În acest context, participanții la activitatea respectivă au vizionat un film documentar ce vizează tineretul Republicii Moldova, activitățile, realizările, interesele și tendințele generațiilor tinere.
De asemenea, au avut loc dezbateri despre promovarea implicării active a tinerilor în menținerea păcii și securității, demonstrând că tinerii, datorită viziunii pe care și-au construit-o, pot deveni agenți ai păcii, toleranței și schimbării.
Scopul activității l-a constituit valorificarea iniţiativelor, promovarea unei atitudini pozitive faţă de sărbătorile naţionale şi internaţionale, implicarea şi participarea directă a deţinuților la evenimentele socio-culturale.
„Ziua Internaţională a Tineretului” a fost instituită printr-o rezoluţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite şi este marcată anual la 12 august, începând din anul 2000.
Serviciul mass-media
Tel: (022) 409-771
e-mail: presa@anp.gov.md

