Administrația Națională a Penitenciarelor anunță despre inițierea procesului de elaborare a proiectului ordinului directorului Administrației Naționale a Penitenciarelor cu privire la reglementarea modului şi condiţiilor de aplicare a măsurilor disciplinare și de stimulare în privința deținuților, în vederea implementării art. 246 alin. (9) din Codul de executare, în redacția Legii nr. 451/2023 și pct. 590 alin. (3) din Statutul executării pedepsei de către condamnați, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 583/2006.
Proiectul urmează să reglementeze modul şi condiţiile de aplicare a măsurilor disciplinare și de stimulare în privința persoanelor aflate în detenție.
În vederea sporirea calității proiectului, Administrația Națională a Penitenciarelor solicită respectuos implicarea activă a tuturor subiecților interesați prin prezentarea propunerilor și sugestiilor la adresa electronică: sergiu.crutco@anp.gov.md până la data de 23 februarie 2024.