Skip to main content

Ultimul sunet în spatele gratiilor Penitenciarului nr.10-Goian

Ultimul sunet a răsunat astăzi, 31 mai curent pentru deținuții minori din Goian. A fost o lecție de totalizare a reușitelor elevilor, un bilanț al viselor, realizărilor.

Minorii au așteptat această zi cu nerăbdare, spunând adio anului școlar, însă un lucru este cert,  că școala va rămâne lăcașul cunoștințelor, amintirilor plăcute, dar și chipurile profesorilor dragi.  Pentru a obține succese la carte, au depus efort și au înfruntat  multe bariere .

 

Copiii certați cu legea au impresionat publicul cu un recital de poezii, mesaje de mulțumire,  recunoștință  și flori educatorilor,  profesorilor, care sunt adevărate surse de vocație, ce i-au învățat să urce treaptă cu treaptă  ierarhia valorilor umane.

Careul solemn a fost deschis cu intonarea Imnului de Stat al Republicii Moldova și  arborarea Drapelului de Stat.

 

În calitate de oaspeți de onoare, la eveniment au participat: reprezentanți ai Biroului Avocatului Copilului și Direcției pentru protecția dreptului copilului din sectorul Râșcani, mun.Chișinău,  reprezentanți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor,  preoții capelani ai instituţiei, dar și reprezentanți ai confesiunilor religioase.

 

De către Preoții Capelani ce slujesc în Biserica de pe teritoriul instituției  a  fost oficiată o slujbă de binecuvântare și au fost sfințite încăperile și clasele de studii din incinta instituției.

 

În penitenciarul pentru minori își ispășesc pedeapsa  33 de deținuți, dintre care 2 absolvenți.

 

Serviciul mass-media al ANP

Tel.: (022) 409-767

e-mail: presa@anp.gov.md