Secretarul general al Ministerului Justiției, Stela Ciobanu, a efectuat astăzi, 27 decembrie 2021, o vizită de documentare la Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).
Directorul ANP, Anatolie Falca, a realizat o trecere în revistă a principalelor domenii de activitate, a prezentat echipa, retrospectiva anului în curs, organigrama instituției, activitatea instituțiilor penitenciare și subdiviziunilor subordonate, statisticile privind suprapopularea penitenciarelor, dar și prioritățile pentru anul 2022 – continuarea procesului de modernizare a instituțiilor penitenciare și reorganizarea sistemului penitenciar.
De asemenea, Secretarul general a fost informat despre provocările întâlnite în atingerea obiectivelor stabilite și în realizarea misiunii ANP.
Secretarul general, Stela Ciobanu a declarat: „Sunt sigură că împreună, vom avea o colaborare bună și vă asigur că aveți toată susținerea Ministerul Justiției în realizarea obiectivelor de modernizare a sistemului penitenciar”.
La finalul discuțiilor, au fost înaintate propuneri și menționate acțiuni menite să eficientizeze activitatea ANP.

