Skip to main content

Ziua Națională a Tineretului marcată în penitenciarele din țară

În fiecare a doua duminică a lunii noiembrie, în Republica Moldova este marcată ,,Ziua Națională a Tineretului”, în conformitate cu  prevederile Hotărârii Guvernului nr. 552/1996.

Pornind de la premisa că tinerii sunt viitorul și prezentul țării noastre, reprezentând o valoroasă resursă pentru dezvoltarea și generarea schimbărilor sociale, angajații secțiilor reintegrare socială a instituțiilor penitenciare au organizat și desfășurat un program amplu de acțiuni și evenimente, dedicate tinerilor în conflict cu legea. Aceștia au participat la diverse activități cultural-sportive, seminare, ore informative și discuții privind problemele întâlnite în prezent de către tinerii din Republica Moldova, dar și cei care se află în spatele gratiilor. 

De asemenea, au avut loc dezbateri despre promovarea implicării active a tinerilor în menținerea păcii și securității, în contextul războaielor declanșate, demonstrând că tinerii, datorită viziunii pe care și-au construit-o, pot deveni susținători ai păcii, toleranței și schimbării.

Scopul activităților desfășurate a fost de a valorifica potențialul și inițiativele acestei categorii de persoane, amplificarea mesajului privind necesitatea acțiunilor concrete pentru toate generațiile, în vederea depășirii stigmatizării și etichetării sociale, dar și implicarea directă a persoanelor condamnate la evenimentele socio-culturale.

Conform datelor prezentate de Biroul Național de Statistică, de la începutul anului 2023, în comparație cu anul precedent, populația cu vârsta de 14-34 ani a scăzut cu 36,8 mii persoane (sau cu 5,6%). Totodată, datele statistice relevă și o rată mai mare a șomajului în rândul tinerilor, comparativ cu alte grupe de vârstă.