Atât deținuții din Penitenciarul nr.6-Soroca, cât și rudele acestora au avut parte la finele săptămânii precedente de o zi specială, o zi a revederii cu cei dragi.
Circa 450 de persoane au pășit pragul penitenciarului, fiind așteptați cu mult dor de către cei din spatele gratiilor, care s-au bucurat nespus de reîntâlnirea cu familia și rudele apropiate.
Pe fondalul unei atmosfere de sărbătoare, în cadrul evenimentului, vizitatorii au avut posibilitatea să ia cunoștință de mediul în care aceștia își execută pedeapsa, iar pe parcursul a câtorva ore, au depănat amintiri, împărtășind cu drag momentele frumoase din trecut.
Administrația penitenciarului a organizat un concert de muzică ușoară, susținut de artiști autohtoni, variate activități de agrement pentru copii, fiind amenajat un teren de joacă, tobogan și un atelier de desen, astfel această zi a fost transformată într-o adevărată sărbătoare.
Pe chipurile deținuților se puteau citi emoții pozitive, precum bucurie, speranță, încredere în sine, optimismul, care sunt extrem de necesare și au o influență benefică în viața cotidiană.
Rezultatul reuniunii cu familia, deși pentru puțin timp, le-a dat persoanelor private de libertate încă un indiciu de motivare, devenind mai sociabili și dornici de a se reîntoarce cât de curând acasă, la cei dragi.
Revederea cu rudele reprezintă un sprijin moral și psihologic enorm pentru cei din detenție, iar apropierea de familie contribuie la menținerea liniștii sufletești, motivându-i să manifeste un comportament demn.
Serviciul mass-media
Tel: (022) 409-767
e-mail: presa@anp.gov.md

