Skip to main content

Spartachiada zonală Centru la minifotbal între persoanele private de libertate

Ieri, 11 august 2021, Penitenciarul nr. 18-Brănești a găzduit competiția zonală Centru la minifotbal a Spartachiadei condamnaților - ediția 2021, în cadrul căreia au avut oportunitatea să participe persoanele private de libertate.

La competiție au participat persoane private de libertate din penitenciarele nr.4 și 15 din Cricova și nr.18- Brănești.

După mai multe reprize jucate, echipa de deținuți a Penitenciarului nr. 18-Brănești a câștigat această competiţie, obţinând dreptul de a concura în finală cu celelalte echipe învingătoare în cadrul etapelor zonale.

Este de menţionat faptul că anual, spartachiada cuprinde mai multe probe sportive, precum: tenis de masă, volei, minifotbal, jocuri de şah şi dame etc. Activitățile respective sunt organizate în vederea asigurării procesului de incluziune socială a persoanelor private de libertate, menţinerii tonusului fizic şi psihic ca şi componentă a procesului de echilibrare comportamentală.