Săptămâna trecută, în penitenciare a fost înregistrat un număr de 7017 persoane, 110 - persoane eliberate, 75- reținute și plasate în izolatoarele de urmărire penală, 992 - încadrate benevol în câmpul muncii. Trei persoane au fost transferate din Federația Rusă, fiind plasate în Penitenciarul nr.13-Chișinău.
Potrivit planului activităților de educație și asistență psiho-socială, persoanele deținute au beneficiat de 277 ore educative, în baza programelor de schimbare comportamentală și școlarizare. Prezența beneficiarilor la programele educative și psiho-sociale a fost de 2453 persoane.
De asemenea, în activitatea Direcției medicale, la spitalul penitenciar Pruncul, pe motiv de sănătate au fost internați și au beneficiat de asistență medicală 23 deținuți, totodată fiind efectuate 8 apeluri la 112, pentru asistență medicală de urgență.
În scopul contracarării pătrunderii obiectelor interzise în penitenciare, în urma efectuării perchezițiilor, la punctele de control și trecere, angajații sistemului administrației penitenciare au depistat: zece telefoane mobile, două pachete cu substanță mărunțită de culoare verde, presupuse a fi narcotice și mai multe accesorii. Persoanele civile reținute au fost predate organelor de poliție.
În perioada de referință, secția achiziții publice a perfectat mai multe contracte privind achiziționarea combustibilului, în valoare de 2 399 235, 00 lei, inclusiv TVA - cu SRL „Lukoil-Moldova”; privind achiziționarea echipamentului de telecomunicații, în valoare de 648 547,34 lei, inclusiv TVA - cu SRL „Victiana”.
Serviciul mass-media ANP
Tel: (022) 409-767
e-mail: presa@anp.gov.md

