Deţinuţii din Penitenciarul nr.8-Bender au participat ieri, 12 septembrie curent, la o oră informativă cu genericul „Impactul drogurilor asupra societății”.
Subiectele abordate au trezit interes pentru cei 16 de participanți, provocându-i la dezbateri constructive, cu exemple bine argumentate, fiind informați despre cauzele, efectele daunele și dependența de aceste substanțe nocive.
Astfel, persoanele private de libertate au avut posibilitatea să vizioneze un film, prin care a fost redată tematica respectivă. Totodată, deținuților le-au fost repartizate broșuri și teste anonime pentru a verifica cunoștințele acumulate.
Organizarea seminarului a fost posibilă datorită contribuției angajaților Serviciului reintegrare socială și a Serviciului medical din cadrul penitenciarului.
Menţionăm că, astfel de ore informative sunt desfăşurate frecvent în instituţiile penitenciare din ţară şi au drept scop prevenirea, informarea şi sensibilizarea persoanelor deţinute cu privire la efectul și pericolul care rezultă din consumul de droguri asupra sănătăţii.
Serviciul mass-media
Tel.: 0 22 409 767
e-mail: presa@anp.gov.md

