Skip to main content

Promovarea învățământului dual în sistemul administrației penitenciare

Administrația Națională a Penitenciarelor a găzduit ieri, 08 august, o delegație formată din reprezentanți ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei GIZ, care a avut o întrevedere de lucru cu angajații Direcției reintegrare socială și cu șeful Direcției generale management instituțional.

Scopul vizitei l-a constituit evaluarea nivelului de pregătire a instituțiilor penitenciare la încadrarea deținuților în învățământul dual pentru anii de studii 2018-2019 și identificarea necesităților de asistență.

În cadrul întrevederii, au fost puse în discuție aspecte privind învățământul dual al persoanelor din custodia instituțiilor penitenciare, deficitul de maiștri pentru instruirea persoanelor private de libertate, continuarea acțiunilor de asistență, inclusiv asigurarea cu suport informativ.

Reprezentanții ANP au menționat faptul că învățământul dual a devenit mai solicitat și promovat, fiind sporit numărul de doritori de a fi instruiți și de a căpăta o specialitate, care ulterior poarte deveni o sursă de venit și dincolo de gratii. Dacă în anul precedent, pentru deținuții din sistemul penitenciar, la învățământul dual au fost repartizate 190 de locuri, anul acesta, numărul s-a majorat până la 460 de locuri și urmează a fi acoperite pe parcursul perioadei de admitere la studii.

Această formă de învățământ are succes și în penitenciare, deoarece instituie programe de instruire cu o durată de un an, în procesul de studii fiind pus accent pe partea practică, care constituie 70 la sută, iar partea teoretică - 30 la sută.

Oficialii au manifestat interes pentru susținerea sistemului penitenciar și cu alte posibilități și oportunități de majorare a numărului de deținuți încadrați în câmpul muncii.

Menționăm că, în majoritatea instituțiilor penitenciare din țară, persoanele private de libertate au posibilitatea de a învăța o meserie.

 

Serviciul mass-media ANP

Tel: (022) 409-767

e-mail: presa@anp.gov.md