Skip to main content

Primul sunet pentru minorii din spatele gratiilor

Astăzi, 2 septembrie curent, în unele penitenciare din țară s-a dat startul noului an de studii 2018-2019,  în care minorii deținuți își vor continua studiile, având posibilitatea să învețe și să obțină succese la carte.

În această zi de sărbătoare minorii din custodia Penitenciarului nr.10-Goian  și  din izolatoarele de urmărire penală au pășit cu emoții profunde la careul solemn „Primul Sunet”.

La eveniment, au fost prezenți: reprezentantul Ministerului Justiției în comun cu reprezentanți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor, asociații obștești, organizații non-guvernamentale și dascălii instituției, care au venit să-i călăuzească prin cuvinte frumoase, pline de înțelepciune, dorindu-le deținuților minori succese la carte și să aleagă un drum corect în viață, totodată, aceștia fiind binecuvântați de către preoții capelani ai penitenciarelor.

Deținuții minori au prezentat un program artistic, cu poezii, cântece și un flashmob spre final, dedicate dascălilor, școlii, casei părintești și celor dragi. În culorile  calde ale toamnei, copiii au mulțumit profesorilor și celor prezenți, oferindu-le buchete de flori.

Menționăm că, sărbătoarea a fost marcată în mai multe instituții, prin diverse activități cultural-artistice.

În penitenciarele din țară își ispășesc pedeapsa 65 de minori, dintre care 37 se dețin în Penitenciarul nr. 10-Goian.

 

Serviciul mass-media al ANP

Tel.: (022) 409-767

E-mail: presa@anp.gov.md