Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a găzduit, în perioada 29–30 mai 2025, o vizită oficială a unei delegații a instituțiilor corecționale din Elveția, Cantonul Zürich, desfășurată în contextul încheierii proiectului internațional „Libertatea este casa mea! – Reintegrarea socială a persoanelor private de libertate”.
Această vizită de lucru marchează o nouă etapă în relația de cooperare între autoritățile penitenciare din Republica Moldova, partenerii din Elveția și România, consolidând o colaborare activă începută în anul 2021. De-a lungul acestor ani, proiectul a generat o platformă eficientă de schimb de bune practici, vizite de studiu, sesiuni de instruire și acțiuni concrete dedicate reintegrării sociale a persoanelor condamnate.
Delegația străină, formată din directori ai instituțiilor penitenciare din Zürich, specialiști în domeniul psihologic și al probațiunii, precum și reprezentanți ai organizațiilor partenere VEBO (Elveția) și GRADO (România), a participat la sesiuni de prezentare și discuții tematice, vizite în penitenciarele nr. 9 - Pruncul și nr. 10 - Goian, dar și la Centrul de instruire al ANP. Totodată, programul a inclus și vizitarea târgului caritabil de obiecte realizate de persoanele private de libertate, activitate cu impact social și educativ.
Vizita a fost precedată de o serie de colaborări esențiale, printre care se numără:
- vizita de studiu a delegației moldovene în instituțiile JuWe din Zürich (octombrie 2023),
- evaluările anuale și planificările strategice din cadrul proiectului (noiembrie 2024, martie 2024),
- instruiri tematice privind rolul familiei în procesul de reintegrare (decembrie 2023),
- sesiuni dedicate justiției restaurative și aplicării modelului „conferinței familiale” în penitenciarul din Brănești.
Toate aceste activități au fost realizate cu sprijinul financiar al Loteriei cantonului Zürich și al Asociației pentru Dezvoltarea Serviciilor de Probațiune din Europa de Est (VEBO), în parteneriat cu Asociația Obștească IRIS și Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului (GRADO).
Administrația Națională a Penitenciarelor reconfirmă, prin acest eveniment, angajamentul său ferm față de valorile europene în domeniul execuțional penal și față de misiunea de a construi un sistem penitenciar orientat spre reintegrare, incluziune și siguranță comunitară. Cooperările internaționale rămân un pilon esențial în procesul de modernizare și profesionalizare a activității penitenciare din Republica Moldova.
NOTĂ: Rezultatele proiectului:
- Peste 400 de deținuți au fost evaluați și consiliați privind provocările reintegrării și au beneficiat de Planuri Individualizate de Reintegrare;
- A fost elaborat un program educațional specific pentru deținuții separați conform art. 206 din Codul de executare;
- A fost implementat Programul de Comunitate Educațională pentru această categorie;
- Spațiile destinate activităților de reintegrare au fost modernizate prin achiziții de mobilier și echipamente IT;
- Deținuții au primit informații și consiliere individuală și de grup privind etapa de după detenție;
- A fost organizată o vizită de studiu în cantonul Zürich pentru preluarea bunelor practici din sistemul penitenciar elvețian;
- A fost oferită asistență post-detenție și sprijin pentru menținerea legăturii cu familia și reintegrarea în comunitate.

