Skip to main content

Oră informativă pentru deținuții din Penitenciarul nr.8-Bender

Deţinuţii din Penitenciarul nr.8-Bender au participat pe parcursul săptămânii curente la o oră informativă privind prevenirea și profilaxia tuberculozei, impactul și consecințele consumului de droguri și  al băuturilor alcoolice.

 

Subiectele abordate au trezit interes pentru cei 23 de participanți, provocându-i la dezbateri constructive, cu exemple bine argumentate, fiind informați despre cauzele, efectele  daunele și dependența de aceste substanțe nocive.

 

Astfel, persoanele private de libertate au avut posibilitatea să vizioneze un film de scurt metraj, prin care a fost redată tematica respectivă și necesitatea tratării în mod corespunzător a tuberculozei. Totodată, deținuților le-au fost repartizate broșuri și teste anonime pentru a verifica cunoștințele acumulate.

 

Organizarea seminarului a fost posibilă datorită contribuției angajaților Serviciului reintegrare socială și a Serviciului medical din cadrul penitenciarului, în comun cu Parteneriatul Necomercial „Programe medico-sociale”.

 

Menţionăm că, astfel de ore informative sunt desfăşurate frecvent în instituţiile penitenciare din ţară şi au drept scop prevenirea, informarea şi sensibilizarea persoanelor deţinute cu privire la  efectul și pericolul care rezultă din consumul de droguri și băuturi alcoolice asupra sănătăţii.

 

 

Serviciul mass-media

Tel.: 0 22 409 771        

e-mail: presa@anp.gov.md