Astăzi, 2 iulie, se împlinesc 520 de ani din ziua când a coborât în mormântul de la Putna, marele domnitor Stefan cel Mare și Sfânt.
Pornind de la această dată semnificativă din calendar, în majoritatea instituțiilor penitenciare au fost organizate o serie de activități, pentru a marca și promova importanța istorică a domnitorului nostru.
Ateliere de creație, proiecții de documentare, sesiuni educative, muzee improvizate, toate au avut drept scop antrenarea persoanelor private de libertate în ceea ce înseamnă istoria acelor vremuri.
Astfel, lecția domniei lui Ștefan cel Mare a putut fi învățată, indiferent de circumstanțe, punând preț pe libertate și adevăratele valori lăsate drept moștenire.

