Aruncăturile peste edificiile de pază ale instituțiilor penitenciare reprezintă o practică vicioasă care îngreunează desfășurarea activității cotidiene a angajaților din cadrul sistemului administrației penitenciare.
Astfel, pe data de 28 august curent, angajații secției siguranță și regim penitenciar din instituția nominalizată au depistat și ridicat, în zona interioară a perimetrului, 16 obiecte necunoscute de diferite forme și dimensiuni învelite cu bandă adezivă, care conțineau în jur de 30 de telefoane mobile, modeme wifi și cartele sim.
În sensul asigurării procesului de documentare, conform legislației în vigoare, a fost solicitat sprijinul grupei operative a IP Bender, pentru investigarea cazului și ridicarea obiectelor depistate.
Administrația Națională a Penitenciarelor se preocupă continuu de menținerea ordinii și securități în instituțiile penitenciare și reprezintă o prioritate, prin desfășurarea măsurilor de regim, care sporesc siguranța deținerii și preîntâmpinarea comiterii de noi infracțiuni. Activitățile de contracarare a pătrunderii în locurile de detenţie a substanțelor și obiectelor interzise, dar şi combaterea păstrării acestora de către deţinuţi, sunt acţiuni de specialitate, desfăşurate zilnic în toate penitenciarele din ţară. Astfel, majoritatea tendințelor de introducere prin aruncături, peste edificiile de pază, ale lucrurilor interzise în sistemul penitenciar sunt zădărnicite de către angajați.
????????? ‼️ Recomandăm cetățenilor, care încearcă să transmită obiecte interzise în penitenciare, să respecte legea și să nu riște cu propria libertate, de dragul deținuților, în speranța că vor sfida vigilența angajaților.
Serviciul mass-media și comunicare al ANP
Tel: 0 22 409 767

