Skip to main content

Directorul interimar al ANP, Aureliu Suhan a participat la ceremonia depunerii Jurământului în cadrul Centrului de instruire

Festivitatea de absolvire a cursurilor de pregătire inițială a funcționarilor publici cu statut special, debutanți din sistemului administrației penitenciare s-a desfășurat astăzi, 14 septembrie 2018, în cadrul Centrului de instruire al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Astfel, 30 de ofițeri de penitenciare au depus Jurământul, asumându-și responsabilitatea să respecte legile Republicii Moldova, drepturile și libertățile condamnaților, precum și demnitatea acestora, iar în cadrul serviciului penitenciar să dea dovadă de profesionalism, respect și atitudine umană.

După o pregătire inițială, ofițerii au obținut cunoștințe și abilități practice în domeniul legislației execuțional penale, integrității profesionale, drepturilor omului, studiind un spectru larg de subiecte necesare pentru executarea serviciului în cadrul sistemului administrației naționale.

La ceremonie a fost prezent și directorul interimar al ANP, domnul Aureliu Suhan, care a venit cu un mesaj de felicitare, urându-le noilor-angajați succese în serviciu, multă perseverență întru dezvoltarea abilităților profesionale și avansare în carieră, reamintindu-le cât de importantă este contribuția fiecărui angajat la dezvoltarea și realizarea misiunii sistemului administrației penitenciare.

Atât directorul Centrului de instruire, domnul Grigore Lupașcu, cât și corpul didactic au adresat cuvinte de felicitare și mulțumire absolvenților, iar preotul capelan al instituției, Protoiereul Teodor Spătaru a oficiat o rugăciune de binecuvântare.

Ofițerii vor reveni în penitenciarele din țară în care vor continua executarea serviciului, aplicând în practică cunoștințele și abilitățile căpătate la curs.

 

Serviciul mass-media ANP

Tel: (022) 409-767

e-mail: presa@anp.gov.md