Skip to main content

Crearea locurilor de muncă și respectarea drepturilor deținuților de a procura bunuri, subiect pentru ședința găzduită de Administrația Națională a Penitenciarelor

     Astăzi, 14 septembrie 2023, a fost desfășurată ședință de lucru într-un format mixt, cu prezența Secretarei de stat a Ministerului Justiției, doamna Nadejda BURCIU, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor, administratorii Întreprinderilor de Stat și președinții Consiliilor de administrație ale Întreprinderilor de Stat.

     Genericul întrunirii fiind: Implicarea condamnaților în muncă și asigurarea drepturilor acestora și aprovizionarea cu bunuri de consum în instituțiile penitenciare.

      În cadrul ședinței au fost abordate subiecte importante, ce țin de sporirea ratei încadrării condamnaților în activități de muncă, eficientizarea și identificarea oportunităților de dezvoltare a potențialului Întreprinderilor de Stat și aspecte ce țin de asigurarea drepturilor condamnaților de aprovizionare cu bunuri de consum în instituțiile penitenciare.

     Concomitent, sub egida Direcției industrie penitenciară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, au fost abordate un șir de disfuncționalități identificate, fiind înaintate cerințe în vederea îmbunătățirii calității indicilor de performanță.

     Doamna Nadejda BURCIU, secretara de stat al Ministerului Justiției, a reiterat deschiderea autorității spre implementarea viziunilor sub aspect practic, facilitarea accesului la programe de instruire și consultanță, precum și a invitat participanții de a înainta noi inițiative de dezvoltare.

   Participanții la ședință au vociferat, că respectarea drepturilor persoanelor condamnate rămâne o prioritate pentru sistemul administrației penitenciarelor.