Skip to main content

Continuarea instruirii în domeniul „Leadership și motivație” a funcționarilor sistemului administrației penitenciare

Un grup managerial din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, în comun cu directorii adjuncți ai penitenciarelor din țară au participat astăzi, 19 octombrie  2018, la un seminar de instruire în domeniul „Leadership și motivație”, desfășurat la Centrul de instruire al ANP.

Astfel, cei prezenți au fost instruiți de către trainerul Alexandru Bordea, care i-a provocat la identificarea reformelor pe care trebuie să le promoveze pentru a conforma instituțiile gestionate în conformitate cu standardele internaționale, furnizând instrumente de lucru, proceduri pe care managerii de penitenciare vor fi capabili să le aplice.

De asemenea, s-a pus accent pe gestionarea dinamicii proceselor, atmosferei și culturii mediului specific al instituției de detenție, fiind oferite noțiuni de management public, management financiar, resurse umane, precum și aspecte legislative privind gestionarea instituției de detenție și managementul situațiilor de criză.

Tematica acestui seminarul are ca obiective de bază Programul „Management penitenciar”, aprobat de către Ministerul Justiției, pus în aplicare începând cu data de 28 septembrie curent și îmbunătățirea abilităților de a identifica și dezvolta angajații talentați, pentru creșterea performanțelor manageriale, dezvoltarea abilităților de conducere și coordonare eficientă a angajaților, îmbunătățirea competențelor manageriale în domeniul motivării angajaților și identificarea stilurilor de leadership potrivite fiecărei situații.

Programul respectiv este destinat pentru personalul de conducere din cadrul direcțiilor structurale ale Administrației Naționale a Penitenciarelor, directori și directori adjuncți de penitenciare, având scopul de a consolida și fortifica tehnicile și instrumentele de activitate prin care personalul le va pune în aplicare eficient, reieșind din standardele de management și normele internaționale specifice gestiunii instituțiilor.

La finalul cursului, participanții vor aplica un management eficient, echitabil și just în mediul penitenciar.

 

Serviciul mass-media

Tel: (022) 409-767

e-mail: presa@anp.gov.md