Skip to main content

Consolidarea capacităților profesionale funcționarilor publici cu statut special din sistemului administrației penitenciare

Personalul didactic din cadrul Centrului de instruire al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) și ofițerii responsabili de formarea profesională din sistemul administrației penitenciare au beneficiat pe parcursul lunii februarie curent, de un curs de instruire în domeniul „Psihopedagogiei”.

Instruirea a fost moderată de specialiști din cadrul Institutului de Științe ale Educației (IȘE) din mun. Chișinău.

Anagajații și-au fortificat capacitățile în domeniul dezvoltării abilităților și competențelor de formare profesională. Au studiat subiecte precum: particularitățile, fazele procesului de învățare, motivația învăţării la adulţi, teoria inteligenței multiple, planificarea sesiunilor, elaborarea strategiei de formare, metode specifice de formare a adulților, etc.

În context, ieri, 26 februarie 2020, funcționarilor participanți la instruire le-au fost înmânate diplomele de absolvire.

La ceremonie au participat, directorul interimar al ANP, Vladimir Cojocaru, directorul adjunct al IȘE, Nelu Vicol și alți reprezentați.

Vladimir Cojocaru a mulțumit reprezentanților IȘE pentru suportul și asistența oferită în domeniul învățământului și a remarcat importanța ei pentru dezvoltarea profesională a angajaților din sistemul penitenciar. Totodată, directorul interimar al ANP a evidențiat examinarea posibilității încheierii unui acord de colaborare între aceste două instituții.

Formarea profesională contribuie la sporirea competențelor angajaților la locul de muncă și reprezintă una din metodele cu potențial vizibil de îmbunătățire a serviciului prestat.

 

Serviciul mass-media al ANP

Tel: (022) 409-767

E-mail: presa@anp.gov.md