Cu emoții puternice de mândrie și recunoștință, astăzi, 16 iunie 2023, 44 funcționari publici cu statut special din cadrul sistemului administrației penitenciare, au depus jurământul de credință în fața conducerii Ministerului Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor și oaspeților de onoare invitați la eveniment.
În cadrul festivității solemne, sub faldurile tricolore ale drapelului arborat, angajații sistemului administrației penitenciare au rostit cuvintele sacre ale jurământului și au intonat Imnul Republicii Moldova.
Cu această ocazie, Ministra Justiție, doamna Veronica Mihailov-Moraru i-a felicitat pe angajații sistemului administrației penitenciare, precizând că „Administrația Națională a Penitenciarelor, în calitate de unică autoritate a statului care asigură punerea în executare a pedepselor privative de libertate, îi revine rolul de a fi permanent gata să răspundă tuturor provocărilor, iar acest lucru ar fi practic imposibil în lipsa unui personal bine pregătit. Sunt absolut convinsă că aceste evenimente frumoase și semnificative, vin să fortifice și să evidențieze reușitele angajaților, ale instituțiilor penitenciare, ale subdiviziunilor subordonate și a sistemului administrației penitenciare per ansamblu”.
La eveniment, în premieră pentru sistemul administrației penitenciare a fost prezent Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor din România, domnul Dan Halchin, comisar șef de poliție penitenciară, care a venit cu un mesaj de încurajare pentru cei prezenți, accentuând asupra continuării cooperării instituite între entități și fortificării relațiilor de prietenie și colaborare.
La rândul său, directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor, Anatolie Falca, a felicitat personalul SAP cu prilejul depunerii Jurământului de credință, menționând că „Sunt mândru pentru devotamentul și abnegația cu care propășiți interesele țării și a sistemului administrației penitenciare”.
Tot astăzi, au avut loc aplicațiile demonstrative și instruirile practice ale efectivului privind exercițiile tactico-speciale, desfășurate de către ofițerii Detașamentul cu destinație specială „Pantera”. Acestea au drept scop sporirea capacității de reacție și intervenție a personalului SAP în situații critice, dar și dezvoltarea pregătirii fizice și de luptă prin procedeele de mânuire a armei de foc, elemente de luptă corp la corp, tactica specială cu scutul și nu, în ultimul rând, exerciții tactice de simulare – atac asupra escortei și evacuarea locului de criză.

