În contextul celebrării celei de-a 28-a aniversare de la aderarea Republicii Moldova la Consiliul Europei, Administrația Națională a Penitenciarelor și în acest an s-a alăturat inițiativei de promovarea valorilor, idealurilor și principiilor fundamentale ale Consiliului Europei, prin găzduirea Caravanei filmelor documentare despre drepturile omului și problemele sociale.
Evenimentul s-a desfășurat la data de 14 iulie 2023, în incinta Penitenciarului nr.17-Rezina, cu suportul Studioului „Telefilm-Chișinău”, în cadrul Proiectului „Susținerea pluralismului media și a libertății de exprimare în Republica Moldova”. Cei prezenți la eveniment, au avut posibilitatea să vizioneze în aer liber, două producții documentare autohtone: „Zbor” în regia lui Eugeniu Popovici și „Cerul fără stele” de Victor Popovici. Prima peliculă documentară reflectă viața maestrului Vladimir Beşleagă - scriitor, jurnalistul, prozatorul și eseist, iar al doilea scurt metraj descrie povestea unui băiat de 12 ani, care îşi pierde treptat vederea şi îşi amintește ultima dată când a văzut stelele pe cer.
La final, deținuții și-au împărtășit impresiile despre cele vizionate, remarcând importanța posibilității de a cunoaște oameni deosebiți şi fenomene noi din viaţa socială de după pereții închisorii, iar istoriile personajelor prezentate, sunt o imensă sursă de inspirație și motivație pentru cei care viața încearcă să le dea o nouă șansă.
Menționăm că, evenimentul se desfășoară pentru al doilea an consecutiv într-o instituție penitenciară și are drept scop promovarea valorilor culturale și educaționale bazate pe principiile fundamentale ale vieții.
Consiliul Europei a fost şi continuă să fie un partener de încredere pentru sistemul administrației penitenciare din RM, contribuind substanțial la constituirea și consolidarea statului de drept, a democrației și respectării drepturilor omului.

