Skip to main content

Angajații sistemului administrației penitenciare au donat sânge și componente sanguine

Ieri, 10 decembrie, în pragul sărbătorilor de iarnă, angajați ai Administrației Naționale a Penitenciarelor și ai instituțiilor subordonate au participat la o acțiune de donare de sânge. Funcționarii publici cu statut special se implică în mod constant în astfel de inițiative, contribuind la refacerea stocurilor de sânge și la salvarea vieților celor aflați în nevoie.

Acțiunea a fost organizată cu prilejul Zilei profesionale a funcționarului public cu statut special și a devenit o tradiție anuală în sistemul administrației penitenciare. Donarea de sânge, desfășurată de cel puțin două ori pe an, reflectă angajamentul instituției pentru solidaritate, responsabilitate și sprijin față de comunitate.

Reprezentanții ANP subliniază că donarea de sânge reprezintă nu doar un gest umanitar, ci și o modalitate de a consolida spiritul de echipă și valorile profesionale care caracterizează sistemul penitenciar: dedicare, respect pentru viață și implicare civică.

Administrația Națională a Penitenciarelor își exprimă recunoștința față de toți angajații care au participat la acțiune și care donează cu regularitate, contribuind la salvarea vieților și la promovarea unei culturi a generozității și responsabilității sociale.