Skip to main content

Angajații sistemului administrației penitenciare – antrenaţi în activităţi de salubrizare

Sărbătorile de Paște sunt menite să redescopere în fiecare din noi sentimentul sincerității, purității și sfințeniei, totodată constituind și un prilej pentru angajaţii penitenciarelor din întreaga ţară de a participa la activități de salubrizare a teritoriilor aferente instituţiilor de detenţie.

Astfel, în perioada 27-30 aprilie 2021, efectivul sistemului administrației penitenciare a fost implicat în activităţi de colectare a deşeurilor, curăţarea copacilor, amenajarea şi înverzirea fâşiilor forestiere de pe teritoriile Penitenciarelor, dar şi spaţiilor adiacente acestora.

Această activitate a avut drept scop asigurarea menținerii aspectului estetic al instituţiilor penitenciare, salubrizarea teritoriilor, dar şi dezvoltarea spiritului de echipă și consolidarea colectivului sistemului administrației penitenciare.

Menționăm că, atât angajații sistemului administrației penitenciare, cât și persoanele private de libertate, susțin dezideratul de ocrotire a mediului înconjurător prin salubrizarea spațiilor verzi, plantarea arborilor, extinzând astfel  suprafețele cu vegetație și înverzire a plaiului natal, factor care cu siguranță va contribui la îmbunătățirea calitatea vieții cetățenilor Republicii Moldova.

 

Serviciul mass-media al ANP

Tel: (022) 409-767