Skip to main content

9 mai-Ziua Europei. Parteneriat pentru reformă și reintegrare, cu sprijinul Uniunii Europene

Astăzi celebrăm pacea, unitatea și valorile care ne apropie de Europa.

 Moldova a ales drumul european – al demnității, dreptății și solidarității.

Administrația Națională a Penitenciarelor susține acest parcurs cu încredere, contribuind prin reforme durabile și alinierea sistemului penitenciar la standarde europene.

 Europa e mai mult decât o destinație. Este o alegere. Este un angajament pentru pace, prosperitate și demnitate. Europa ești tu – cetățeanul care crede în schimbare, în justiție și în viitor.

ANP exprimă recunoștință pentru sprijinul constant oferit de Uniunea Europeană, care susține implementarea unor proiecte esențiale în domeniul justiției și al reintegrării sociale. Printre acestea se numără:

-Modernizarea infrastructurii în mai multe instituții penitenciare, prin reabilitarea spațiilor de detenție și dotarea acestora cu echipamente conforme standardelor europene;

-Dezvoltarea competențelor profesionale ale angajaților, prin instruiri tematice, schimburi de experiență și vizite de studiu în state membre ale Uniunii Europene;

-Extinderea programelor educaționale și ocupaționale pentru deținuți, cu accent pe reintegrarea socială și prevenirea recidivei;

-Promovarea bunelor practici privind respectarea drepturilor omului, transparența instituțională și modernizarea managementului penitenciar.

-Aceste eforturi comune consolidează un sistem bazat pe valori, securitate și respect pentru demnitatea umană. Administrația Națională a Penitenciarelor își reafirmă angajamentul de a continua acest parteneriat strategic, în beneficiul cetățenilor și al societății.

𝙀𝙪𝙧𝙤𝙥𝙖 𝙚𝙨̦𝙩𝙞 𝙩𝙪!