Skip to main content

Persoană civilă reținută la Penitenciarul nr.12-Bender

Angajații Penitenciarului nr.12-Bender, au curmat la punctul de trecere și control, în după-amiaza zilei de ieri, 17 iulie, pătrunderea a trei telefoane pe teritoriul instituţiei penitenciare.

 

La prezentarea unui cetăţean, domiciliat în regiunea transnistreană, la întrevedere de scurtă durată cu o persoană aflată în detenţie, a fost supus verificărilor corporale de rigoare, cu respectarea prevederilor legislative.

 

După efectuarea percheziţiei, în încălțămintea sa, au fost depistate și ridicate trei telefoane, care erau destinate fratelui acestuia, în vârstă de 20 de ani, condamnat la 7 ani privațiune de libertate, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip închis.

 

Cazul respectiv a fost documentat, materialele acumulate și obiectele depistate au fost transmise angajaților Inspectoratului de Poliţie Bender, pentru luarea deciziei conform legislaţiei în vigoare şi iniţierea unei cercetări.

 

Serviciul mass-media al ANP

Tel.: 022 409-767

e-mail: presa@anp.gov.md