Penitenciarul nr.15-Cricova a găzduit la finele săptămânii precedente, ceremonia dedicată deschiderii unei săli de sport, în care deținuții vor practica tenisul de masă. Sala a fost renovată și amenajată conform normelor de rigoare.
Acest lucru a fost posibil de realizat cu suportul și implicarea secretarului Federației Republicane și Municipale de tenis, Natalia Smirnova, care concomitent deține funcția de președinte al Clubului sportiv „TOPSPIN-USM”.
La oficierea deschiderii sălii de tenis, au participat mai mulți reprezentanți ai Clubului, antrenori, sportivi, care au prezentat un șir de master-clasuri și tehnici de joc.
Deși sunt persoane lipsite de libertate, deținuții necesită a fi în rând cu societatea, iar viața de după gratii nu presupune doar ispășirea pedepsei, ci și implicarea acestora în numeroase activități, care contribuie la educarea și culturalizarea lor.
Oricât ar fi de anevoioasă reintegrarea condamnaților în societatea civilă, Administrația Națională a Penitenciarelor creează mereu condiții pentru a facilita viața acestora.
Reiterăm faptul că, fiecare penitenciar propune persoanelor din custodie numeroase activități sportive, astfel, contribuind la propagarea și popularizarea modului sănătos de viață.
Asemenea evenimente sunt îndreptate spre crearea condițiilor similare celor din societatea civilă pentru o acomodare mai ușoară a deținuților la condițiile de detenție și ulterior, o integrare în societate fără obstacole.
Serviciul mass-media
Tel: (022) 409-767
e-mail: presa@anp.gov.md

