Skip to main content

Echipa ANP a participat la activități de salubrizare

Astăzi, 13 mai 2023, angajații Administrației Naționale a Penitenciarelor au desfășurat activităţi de salubrizare și amenajare a teritoriului din localitatea Goian municipiul Chișinău.

Astfel, participanții s-au mobilizat și au participat la curăţarea copacilor, colectarea deşeurilor, fiind efectuate lucrări de curățare și igienizare a spațiilor verzi și pasajelor din preajmă.

Remarcăm că activitățile de salubrizare sunt esențiale pentru menținerea și îmbunătățirea calității mediului înconjurător, care trebuie să fie unul curat și sănătos, iar sănătatea noastră depinde de sănătatea mediului în care trăim.

Menționăm că efectivul Administrației Naționale a Penitenciarelor susține și se implică periodic în această cauză importantă, totodată dezvoltând spiritul de echipă și consolidarea colectivului.