Stimați cetățeni,
Stimați colegi și prieteni,
Cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, instituită de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, care se celebrează în fiece an la data de 15 mai, începând cu anul 1995, țin să Vă felicit cu această sărbătoare unică, care constituie cea mai prețioasă valoare și comoară care poate fi deținută de către orice persoană.
De fapt din familie venim, creștem și acolo suntem educați, după care fiecare dintre noi își întemeiază propriile familii după exemplu și experiența deținută sau își creează un alt format de familie, ghidat de conștiința, viziunile, aspirațiile, convingerile personale.
Institutul familiei a fost dintotdeauna acel refugiu în care se poate regăsi confortabil ființa umană pe parcursul întregii vieți, care vine să asigure acea liniște, căldură și armonie sufletească, acea împăcare și fericire, unde pot fi împărtășite realizările, sentimentele trăite, decepțiile, dezamăgirile și care rămâne a fi cu fiecare dintre noi și la bine și la rău.
Cu această ocazie, Administrația Națională a Penitenciarelor a tins să asigure persoanelor private de libertate valorificarea acestui eveniment, prin organizarea diverselor activități care promovează rolul familiei într-o societate sănătoasă, în spiritul dragostei, respectului, responsabilității și onestității.
Vă doresc tuturor să păstrați și să protejați cu sfințenie acest tezaur – Familia, să o consolidați prin asigurarea realizării acelui model tradițional de familie puternică, prosperă și demnă, care cu certitudine va contribui la creșterea calității vieții, precum și va fi garanția succesului pentru fiecare persoană.
Cu cel mai distins respect,
Dorin LIȘMAN Director al Administrației Naționale a Penitenciarelor
Comisar-Șef de Justiție

